Analiza detaliată a vulnerabilităţii măsurilor de adaptare bazate pe resursele mediului şi pe ecosistem
Contextul profesional
Studiile anterioare privind efectele potenţiale ale schimbărilor climatice au identificat următoarele riscuri majore: creşterea perioadelor secetoase şi în consecinţă lipsa apei, creşterea frecvenţei valurilor de căldură şi a viiturilor/inundaţiilor precum şi a efectelor acestora asupra ecosistemelor şi a sistemelor de producţie care se bazează pe aceste ecosisteme cum ar fi agricultura, silvicultura şi turismul.
Pentru a se putea apăra cu succes împotriva acestor fenomene, sunt necesare – pe lângă investiţiile în infrastructură – şi măsuri de adaptare şi intervenţii bazate pe ecosistem care cresc capacitatea de rezistenţă a societăţii.
Regiunea
Zona asupra căreia se focalizează proiectul este reprezentat Munţii Carpaţi şi de Bazinul Carpaţi, zonă aflată în Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, România şi Serbia (aşa cum se poate remarca şi în imaginea de mai jos).
Zona analizată est cuprinsă între următorele coordonate geografice: între 44°N şi 50°N grade latitudine nordică şi între 17°E şi 27°E grade longitudine estică.
Proiectul
Scopul Proiectului CarpathCC este acela de analiza în detaliu vulnerabilităţile regiunii Carpatice în contextul schimbărilor climatice şi pornind de la acest studiu să să redacteze un protofoliu de măsuri.
La derularea proiectului au contribuit peste 200 de specialişti din ţară şi din străinătate iar raportul care urmează să fie înaintat decidenţilor politici este elaborat împreună cu grupuri de interes din cele şapte state semnatare a Convenţiei-cadru privind Protecţia şi Dezvoltarea Durabilă a Carpatilor – Coventia Carpatica.
Pentru a putea propune măsuri concrete de adaptare bazate pe ecosistem se desfăşoară şi o analiză a costurilor şi beneficiilor pentru ape, soluri, păduri, ecosisteme şi pentru sisteme de producţie bazate pe aceste ecosisteme.
Domenii de cercetare
Comisia Europeană a a stabilit următoarele domenii de cercetare (module):
MODUL SR1 - Studiul aprofundat al ameninţărilor şi impacturilor semnificative ale schimbărilor climatice asupra resurselor de apă
Se vor analiza datele istorice referitoare la regiunea Carpaţilor în ceea ce priveşte fluctuaţiile sezoniere ale bilanţului apei bazate pe prognoza inundaţiilor şi perioadelor secetoase, precum şi efectula acestora asupra solului.
Se va elabora o hartă a zonelor de risc în ceea ce priveşte riscul alunecărilor de teren.
MODUL SR2 - Studiul aprofundat al impacturilor semnificative ale schimbărilor climatice asupra ecosistemelor
Acest modul analizează creşterea capacităţii de infectare a pădurilor cu dăunători, perioadele de izbucnire a infecţiilor şi dinamica populaţiei dăunătorilor datorate schimbărilor climatice
De asemenea se va determina gradul de acoperire a pădurilor alpine şi subalpine şi modificări apărute în capacitatea de protecţie a acestora.
MODUL SR3 - Studiul aprofundat al impacturilor schimbărilor climatice asupra ecosistemelor fundamentate pe sisteme de producţie
Analiza influenţelor pozitive şi negative ale schimbărilor climatice asupra ecosistemelor, cu focalizare asupra ariilor multifuncţionale şi asupra păşunilor. De asemenea în acest modul se studia şi vulnerabilităţile turismului.
MODUL SR4 - Studiul aprofundat al măsurilor de adaptare
Se vor studia măsurile de adaptare propuse de diverse proiecte din cadrul programelor sprijinite de către UE, încheiate sau în derulare, studiu ce va acoperi şi analiza cost-beneficiu realizată pentru zonelor împădurite sau umede (nu asupra zonelor agricole).
În ultima fază al acestui modul se va studia posibilitatea în care aceste măsuri de adaptare, cu posibilităţile şi constrângerile aferente, pot fi incluse în strategiile de dezvoltare rurală şi în PAC precum şi punerea în aplicare a acestor măsuri la nivel naţional.
MODUL SR5 - Sprijinirea interacţiunii cu investitorii
Scopul acestui modul este acela de a cerceta, informa şi integra grupurile de interes cele mai importante cu ajutorul instrumentelor de comunicare şi de marketing precum şi a workshop-urilor pentru a facilita aplicabilitatea rezultatelor proiectului.
MODUL SR6 - Evaluarea integrată a vulnerabilităţii în anumite areale (studii de caz)
Se vor studia efectele schimbărilor climatice asupra resurselor de apă, asupra ecosistemelor, asupra sistemelor de producţie bazate pe aceste ecosisteme precum şi măsurile de adaptare utilizabile în următoarele arii: Parcul Naţional Tatra (UNESCO), Parcul Naţional Munţii Rodnei, Parcul Naţional Munţii Maramureşului, Situl Natura 2000 – Târnava Mare, Parcul Natural Porțile de Fier, Parcul Naţional Bükk.
Pentru alte informaţii vă rugăm să vizitaţi pagina noastră web: http://carpathcc.eu/